Axa Prioritară 4 - Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric

Suma alocată - 325.531.915,00 Euro

Obiective specifice

4.1 Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii şi refacerea ecosistemelor degradate

Acțiuni

  • Continuarea elaborării planurilor de management/seturilor de măsuri de conservare / planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate (inclusiv cele situate în mediul marin) și pentru speciile de interes comunitar neacoperite de proiectele anterioare, cu accent pe:
  • Elaborarea studiilor pentru monitorizarea şi evaluarea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară;
  • Inventarierea speciilor sălbatice de interes comunitar în vederea determinării măsurilor pentru menţinerea/îmbunătăţirea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară, fie la nivel naţional, fie la nivel de sit;
  • Alte activități necesare specifice elaborării planurilor de management.
  • Implementarea planurilor de management / seturilor de măsuri de conservare/ planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate și pentru speciile de interes comunitar aprobate (inclusiv cele situate în mediul marin), în special:
  • Măsuri pentru menţinerea și îmbunătățirea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară, inclusiv reconstrucţia ecologică a ecosistemelor de pe suprafaţa ariilor naturale protejate, inclusiv a siturilor Natura 2000;
  • Monitorizarea şi evaluarea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară;
  • Reducerea efectelor presiunilor hidromorfologice la nivelul cursurilor de apă în vederea protecţiei biodiversităţii (pasaje de trecere a ihtiofaunei pentru lucrările de barare transversală a cursului de apă, restaurarea zonelor umede, restaurarea albiei și a reliefului din lunca inundabilă a corpurilor de apă, etc);
  • Crearea şi menţinerea coridoarelor ecologice, crearea și menţinerea coridoarelor de migraţie a speciilor, conservarea conectivităţii şi funcţionalităţii ecologice, menţinerea şi/sau îmbunătăţirea conectivităţii pentru reţeaua de arii protejate, inclusiv a reţelei Natura 2000;
  • Alte tipuri de măsuri similare, conform planurilor de management.
  • Menţinerea şi refacerea ecosistemelor degradate şi a serviciilor furnizate (împăduriri, coridoare ecologice etc.), situate în afara ariilor naturale protejate, în acord cu obiectivele europene în domeniu, inclusiv în mediul marin;
  • Acţiuni de completare a nivelului de cunoaştere a biodiversităţii şi ecosistemelor (monitorizarea şi evaluarea speciilor şi habitatelor, cunoaşterea factorilor de presiune exercitaţi asupra biodiversităţii, inclus a speciilor invazive etc.)

Potențiali beneficiari

  • MMAP/ANPM/GNM/APM/ANAR/ANAP/
  • Institute de cercetare
  • Universităţi
  • ONG-uri
  • Custozi/Administratori ai ariilor naturale protejate
  • Autorități ale administrației publice centrale/locale
  • Alte structuri în coordonarea /subordonarea autorităţilor centrale / locale

4.2 Creşterea nivelului de evaluare şi monitorizare a calităţii aerului la nivel naţional prin dezvoltarea instrumentelor de monitorizare


Acțiuni

  • Dezvoltarea RNMCA prin achiziţionarea de echipamente de monitorizare a poluanților și instalarea lor în amplasamente noi și achiziţia de echipamente de monitorizare a unor poluanți noi, pentru care până în acest moment nu există determinări;
  • Dezvoltarea unui sistem de prognoză şi inventariere a emisiilor de poluanţi în aer;
  • Dezvoltarea unei baze de date în conformitate cu cerinţele directivei INSPIRE, privind inventarierea poluanților emiși în aer.

Potențiali beneficiari

  • Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor


4.3 Reducerea suprafeţelor poluate istoric

Acțiuni

  • Măsuri de decontaminare şi ecologizare a siturilor poluate istoric, inclusiv refacerea ecosistemelor naturale şi asigurarea calităţii solului în vederea protejării sănătăţii umane

Potențiali beneficiari

  • Autorităţi publice / alte organisme publice, inclusiv structuri subordonate acestora, pentru situri contaminate istoric aflate în proprietate sau puse la dispoziţia acestora de către proprietar în vederea implementării proiectului