Index articol |
---|
Programul Operaţional Regional |
Obiectivul strategic |
Programul Operaţional Regional (POR) are ca obiectiv general dezvoltarea regională din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare (PND) şi contribuie împreună cu Programul Operaţional Sectorial Transport, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice la realizarea obiectivelor Strategiei Naţionale de Dezvoltare Regională şi ale Cadrului Naţional Strategic de Referinţă, respectiv diminuarea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi media dezvoltării statelor membre ale UE.
Programul Operaţional Regional a fost elaborat conform principiului european al subsidiarităţii, în baza strategiilor de dezvoltare regionale și se adresează regiunilor de nivel NUTS II în conformitate cu Regulamentul CE nr. 1059/2003 de clasificare statistică a unităţilor teritoriale, care corespund celor 8 Regiuni de dezvoltare ale României, astfel:
- Regiunea de dezvoltare Nord–Est: Bacău, Botoșani, Iași,
www.adrnordest.ro Neamț, Suceava, Vaslui
- Regiunea de dezvoltare Sud–Est: Brăila, Buzău, Galați,
www.adrse.ro Vrancea, Tulcea, Constanța
- Regiunea de dezvoltare Sud–Muntenia: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu,
www.adrmuntenia.ro Ialomița Prahova, Teleorman
- Regiunea de dezvoltare Sud -Vest Oltenia: Dolj, Olt, Gorj
www.adroltenia.ro Mehedinți, Vâlcea
- Regiunea de dezvoltare Vest: Arad, Caraș-Severin,
www.adrvest.ro Hunedoara, Tmiș
- Regiunea de dezvoltare Nord – Vest: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj
www.nord-vest.ro Satu-Mare, Maramureș, Sălaj
- Regiunea de dezvoltare Centru Alba, Brașov, Covasna
www.adrcentru.ro Harghita, Mureș, Sibiu
- Regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov București-Ilfov