Documentul Cadru de Implementare al POS Mediu 2007 – 2013 (decembrie 2012) face parte din setul de documente de programare necesare pentru accesarea fondurilor post-aderare pentru sectorul Mediu. Rolul DCI este acela de a oferi informaţii detaliate despre axele prioritare, domeniile majore de intervenţie, tipurile de proiecte şi criteriile de selecţie ale acestora, pentru a veni în sprijinul potenţialilor beneficiari în pregătirea proiectelor.
Spre deosebire de Programul Operaţional Sectorial „Mediu” (POS Mediu), DCI a fost supus negocierilor cu Comisia Europeană, acesta reprezentând doar un instrument naţional menit să ofere sprijin Autorităţii de Management (AM) în implementarea POS Mediu, pe de o parte, şi un document de referinţă pentru toţi factorii interesaţi, pe de altă parte.
Punctul de plecare pentru DCI este Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, care a fost elaborat în conformitate cu politicile comunitare, aşa cum sunt reflectate în documentele următoare:
- Al Şaselea Program de Acţiune pentru Mediu;
- Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă;
- Orientările Strategice pentru Coeziune 2007 – 2013;
- Reglementările UE privind Fondurile Structurale şi de Coeziune.
POS Mediu a fost pregătit de către Ministerul Mediului (MM) sub coordonarea Ministerului Finanţelor Publice şi în cooperare cu instituţii centrale şi locale, precum şi cu alţi parteneri implicaţi.
Pentru a realizate obiectivele POSM, fondurile sunt prevăzute a fi alocate sectorului mediu în vederea implementării următoarelor axe prioritare:
Axa prioritară 1 – „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată”;
Axa prioritară 2 – „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea
siturilor contaminate istoric”;
Axa prioritară 3 – „Reducerea poluării şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin
restructurarea şi reabilitarea sistemelor de încălzire
ţintelor de eficienţă energetică în localităţile cele mai afectate de poluare”;
Axa prioritară 4 – „Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii”;
Axa prioritară 5 – „Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în
zonele cele mai expuse la risc”;
Axa prioritară 6 – „Asistenţa tehnică”.
Arhiva:
Documentul Cadru de Implementare al POS Mediu 2007 – 2013 (mai 2009)