Ultima actualizare05:12:24 AM GMT

POR: Primăria Timișoara și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat cel de-al cincilea contract de finanțare pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Timișoara

adr-vestLuni, 15 decembrie 2014, a avut loc în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara semnarea contractului de finanţare pentru reabilitarea a 25 de blocuri de locuințe din municipiul Timișoara - „Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe din Municipiul Timișoara, pentru familii cu un venit mediu sub 350 euro/lună”. Finanțarea nerambursabilă se acordă în cadrul axei prioritare 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere” și a domeniului major de intervenție 1.2 „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuințe” al Regio-Programul Operațional Regional. Acest domeniu major a  fost introdus în cadrul programului începând cu finalul anului 2012, când au fost alocate fonduri nerambursabile pentru reabilitarea blocurilor de locuințe. 

Semnatarii contractului de finanțare au fost domnii Nicolae ROBU – Primarul Municipiului Timișoara și reprezentant al beneficiarului de finanțare nerambursabilă, Municipiul Timișoara -  şi Sorin MAXIM – Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest.

Evenimentul a prilejuit semnarea celui de-al cincilea contract de finanțare pentru un proiect de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din Timișoara. Cele 5 contracte de finanțare semnate până în prezent însumează o valoare totală de 43.815.402,72 lei (9.966.880,35 euro) și o valoare a finanțării nerambursabile de 24.662.564,57 lei (5.610.100,90 euro), cuprinzând 51 de blocuri și 2379 apartamente.

Cererea de finanațare „Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe din Municipiul Timișoara, pentru familii cu un venit mediu sub 350 euro/lună” vizează reabilitarea a 25 de blocuri de locuințe cu 908 apartamente, pe parcursul a 12 luni de implementare a proiectului contractat. Blocurile de locuințe incluse în cadrul acestui proiect se află pe Calea Șagului, pe bulevardul Liviu Rebreanu, pe strada Venus, Calea Martirilor, strada Mareșal C-tin Prezan și pe Calea Aradului, Calea Sever Bocu și bulevardul Take Ionescu.

Valoarea totală a cererii de finanțare contractate este de 16.504.856,17 lei (3.754.431,43 euro) iar 9.006.385,89 lei (2.048.721,78 euro) reprezintă valoarea finanțării nerambursabile.

Reabilitarea termică ce va fi realizată prin semnarea contractului de finanțare vizează reducerea costurilor beneficiarilor și îmbunătățirea condițiilor de viață a locatarilor prin creșterea performanței energetice a clădirilor, dar și reducerea consumului anual de energie pentru încălzire cu aproximativ 60%.

Această cerere de finanțare - „Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe din Municipiul Timișoara, pentru familii cu un venit mediu sub 350 euro/lună” - face parte dintr-o serie de 7 cereri de finanțare (incluzând 53 de blocuri) depuse, până în prezent, de către Municipiul Timișoara în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea termică a blocurilor. Proiectele de reabilitare termică a blocurilor de locuințe depuse spre finanțare, până în prezent, de către Primăria Municipiului Timișoara au o valoare totală de 47.051.067,15  lei (10.702.911,02 euro) și o valoare a finanțării nerambursabile de 26.527.638,74 lei (6.034.357,44  euro), din care 5 au fost contractate iar 2 se află pe lista cu proiecte de rezervă.

Context:

Regiunea de dezvoltare Vest are alocată suma de 9,06 milioane euro (10,50 milioane euro incluzând fondurile provenite din realocările ulterioare) pentru proiectele de reabilitare termică a blocurilor de locuințe. Aceste finanțări pot fi accesate de autoritățile administrațiilor publice locale din municipiile reședință de județ. Cererile de finanțare din cadrul acestui domeniu major de intervenție pot să cuprindă mai multe proiecte – fiecare proiect reprezentând un bloc - grupate în funcție de rata cofinanțării Asociațiilor de Proprietari, valoarea totală a acestora  trebuind să se încadreze între 800.000 lei (inclusiv TVA) – aproximativ 178.000 euro - și 46.000.000 lei (inclusiv TVA) – aproximativ 10.219.000 euro.

Sursa: ADR Vest